Cred că fiecare biciclist a auzit măcar o dată de Florin Georgescu – nevăzătorul care a parcurs mii de km pe o bicicletă tandem. L-am văzut prima dată acum doi ani, la un Street Delivery, când pipăia o bicicletă Electra și se minuna cât de frumoasă e. De atunci am tot citit despre el și realizările lui și continuă să fie un model motivațional pentru mine. El continuă să își depășească handicapul bucurându-se de viață, chiar mai mult decât o fac oamenii obișnuiți.

În viață trebuie să trăiești și un pic de nebunie cuminte. Dacă aș sta să mă gândesc prea mult înainte să ies din casă în oraș, nu aș mai face-o: în următorul sfert de oră aș putea să cad într-un canal. Daca fugi de o confruntare cu tine, îți furi căciula. Eu mi-am acceptat neputințele și pornind de la ele am zis cum să fac să mi le depășesc, a declarat Florin într-un interviu pentru starevo.com

Mâine, 15 iulie,  Florin va pleca să facă propriul maraton olimpic: 2000 de kilometri pe bicicletă, până la Jocurile Olimpice de la Londra. Alex, cel mai bun prieten, care l-a însoțit în turul României pe bicicletă (2400km) îi va fi alături și în această călătorie.

Când lupţi să-ţi împlineşti un vis, cea mai grea bătălie o porţi cu tine: îţi descoperi limitele, te zbaţi să ţi le învingi, te provoci şi reuşeşti să te autodepăşeşti. Pentru că doar atunci când vrei cu adevărat,  te ridici după fiecare căzătură. Şi doar atunci când crezi cu adevărat, îi faci şi pe ceilalţi să creadă în tine.

Vezidincolodelimite.ro este site-ul unde Florin își va spune povestea călătoriei până la Londra. Deasemenea, îl puteți urmări și susține pe pagina de Facebook-Vezi dincolo de limite.

Să nu vezi. Să nu auzi. Asta numesc oamenii handicap. Eu numesc handicap să te trezești doar pentru că trebuie. Să te duci la un birou care nu îți place, să stai într-o relație doar din obișnuință. Sunt Florin Georgescu și sunt ceea ce oamenii numesc – un nevăzător. Eu mă numesc un om care luptă să se autodepășească. Asta înseamnă să merg cu bicicleta până la olimpiadă la Londra. Voi filma pentru tine cei peste 2000 de km. Vezi dincolo de limite.

Drum bun Alex și Florin!

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

   
Embeded Code: © 2012 skirtbike - Site realizat de Deliu Bogdan - HEAVYWORKS STUDIO - [email protected] Suffusion theme by Sayontan Sinha