Cucerește orașul cu Pegas Strada

mai 25, 2016

Pegas Strada 2

 

Anul acesta, SkirtBike și Bicicletele Pegas, două brand-uri românești cu un scop comun, și-au unit forțele pentru a promova mersul pe bicicletă în rândul femeilor, Pegas fiind bicicleta oficială SkirtBike, în toată țara. Ne-am bucurat să îi avem alături de noi pe parcursul evenimentului, iar eu personal m-am bucurat de o săptămână în compania unui model Strada 2, din noua colecție. De aceea, o să vă povestesc pe scurt cum a decurs relaţia noastră de 7 zile.

Eram foarte curioasă să văd cum se comportă în trafic și cum este să pedalezi cu un ghidon atât de înalt. O altă curiozitate era șaua lungă care, la prima vedere, părea destul de inconfortabilă.

Modelul pe care mi l-am ales este unul cât de poate de atrăgător și inconfundabil. Culorile vibrante, liniile curbate și roțile albe sunt elemente care fac din Strada 2 (Strada 1 fiind varianta masculină a modelului) o bicicletă cu personalitate, potrivită pentru “jungla” urbană. Pentru un plus de feminitate şi practicabilitate, se poate adăuga și un coș în partea din față.

La capitolul confort şi viteză, cred că  m-am bucurat cel mai tare, eu pedalând în restul timpului o Olandesina, fără nicio viteză, cu o șa nu tocmai comodă, dacă nu i-aș pune o husă din burete. Prin urmare, să trec la un Pegas cu 3 viteze integrate, pe care le puteai schimba cu ușurință, a fost un upgrade extraordinar pentru mine.

Pegas Strada

 

De asemenea, cu ghidonul înalt m-am obișnuit în maximum 30 de minute și m-am simţit ca pe un Harley Davidson. 🙂 Îți impune o postură dreaptă și corectă. Șaua este și ea cât se poate de confortabilă, fiind realizată din spumă cu densitate mare.

Detaliile tehnice le găsiți aici, și tot pe site veți regăsi întreaga colecție 2016, care conține 13 modele versatile.

Lasă un răspuns